Daca esti, bineinteles, malac, de la BGS mai ales, poti sa bati pe cine vrea sufletu' tau, ca n-ai ce sa patesti: "am fost pus in pericol".
Si pana la urma, cine-s eu sa le contest puterea? Totusi, ei sunt paznici/bodyguarzi calificati, cu pregatire profesionala si un CV impunator, care mie, un biet student, mi-ar da clasa la orice ora.
Asa se face ca aseara, in Piata Universitatii, unul din prietenii cu care eram in zona si-a luat o mini-bataie de la un astfel de agent, plictisit, probabil, de jocurile pe telefon. Omu' si-a luat cateva palme si picioare doar pentru ca s-a aplecat langa un cort de-al BGS-ului aflat in zona, iar pedeapsa si-a luat-o pe motiv ca "fura".
Ce-i drept, traim in Romania, iar grupu' in care eram chiar este plin de saraci care n-au ce manca, da' nu asta-i ideea.
Ce-i mai grav a fost ce-a urmat: baiatu', jignit de faza, s-a dus 5 pasi mai incolo sa ceara ajutorul jandarmilor: "uitati, domnul de la BGS m-a agresat fara motiv real", moment in care namila (dornica de afirmare) incepe sa-l loveasca iar pe baiat. Jandarmii stau degeaba si intervin abia dupa cateva scatoalce bine aplicate, ca asa-i la romani.
Jandarmii: "Nu stim, nu ne bagam".
Iar pe jandarmi i-au citat, pe rand, si: un politist comunitar, alti 5 jandarmi, trei echipaje de politie si o dispecera de la 112.
Asa se face ca, pentru a depune plangere de agresiune (fie ea si minora, ca un politist spunea ca pana nu curge sange nu poate interveni) trebuie sa-ti iei bataie sora cu moartea, sa te duci la IML, sa-ti scoti certificat si abia APOI sa te duci sa faci actul la politie. Dupa aia se fac verificari, audieri, meciuri de ping-pong si multa birocratie. La sfarsit nici nu mai stii de la ce-a pornit totul, da' sistemu' e pe calea cea buna.
Si mai vad pe strada cate un panou pe care scrie "7 administratii, totu' e perfect", care indica ironia celor de la guvernare cum ca ei cu 2 insi si o scandura pot sa conduca Bucurestiul mai bine, iar noi ne luam bataie si nu avem cum sa ripostam pe cale legala decat cu efect pe termen lung.
Deci, Domnu' BGS?